Dacia a fost un mare succes al industriei automobilului și în comunism și în economia de piață după cumpărarea mărcii de RENAULT. În comunism pentru că Dacia, a fost vândută în milioane de exemplare în țară și străinătate. Pentru români a fost precum Fiat 500 pentru italieni, broscuța WW pentru nemți, sau legendarul Ford T pentru americani, mașina populară. A fost fiabilă, relativ accesibilă și am iubit-o cu toții.
Și eu am ținut mult la prima mea Dacie roșie, cu tetiere la scaunele din spate, plafon de textil și rezervor dublu, cum era la modă atunci (se circula o duminică cele cu număr cu soț, cealaltă cele fără soț) din motive nu ecologice, ci pentru a se economisii benzina (mai ține minte cineva?).
Dacia preluată de francezi, a fost un pariu în era low cost, o mașină din gama populară, nu frumoasă, nu urâtă, ieftină, accesibilă și fiabilă, un succes planetar, care a înscris industria automobilului românesc în rândul mărcilor semnificative al lumii. Și asta foarte repede.
Sincer, m-aș fi așteptat să renască mai degrabă industria aeronautică unde românii au fost printre pionierii aviației mondiale, sau industria petrolieră, unde avem o tradiție recunoscută pe plan internațional. Nu a fost să fie, sau poate o să vină.
E bine și cu automobilul și IT-ul. Deocamdată.
Îmi amintesc când, ca tânăr ziarist, am avut inspirația să scriu de tractorul nu numărul un milion. M-am dus la Brașov, la Tractorul, să fac reportajul. Mi-au spus că depășiseră planul și fusese fabricat cu o săptămână în avans față de data anunțată. Se dusese articolul meu… Văzând dezamăgirea mea, directorul a dat un ordin, au scos de pe bandă un tractor, l-au adus pe milionarul meu din parcul rece, l-am fotografiat și subiectul de senzație a fost transformat într-un articol de prima pagină. Directorul rezolvase problema în spiritul vremii, când producția era efectiv în pixul său. Subiectul a fost preluat și de televiziunea națională (colegii din televiziune mi-au spus că a fost un veritabil scandal în redacția de actualități, că au pierdut ei subiectul în premieră).
Între timp, pe locul prestigioasei uzine de tractoare, acum avem la poalele Tâmpei, un ansamblu rezidențial, cum se întâmplă peste tot astăzi. Cei care se gândesc că sunt nostalgic, le spun clar, nu sunt. Sunt însă încrezător și optimist, că noi românii putem. Și ca o confirmare, a apărut undeva în Ardeal, cu capital integral românesc, o uzină care fabrică, după tehnologie proprie, ghiciți ce…? Tractoare.
Asta ca să înțeleagă toți plângăcioșii, care uită să vadă și partea plină a paharului.
Să auzim numai de bine!