În democrațiile consolidate, unde de zeci de ani se experimentează alianțe de guvernare, lucrul cel mai complicat este armonizarea programelor de guvernare. Alianța doamnei Merkel, dintre creștini-democrați și social-democrați, se bazează pe un acord de câteva sute de pagini, negociat, obiectiv cu obiectiv și frază cu frază, câteva luni bune de politicienii din celor două tabere. Odată parafat el oferă soluții la orice viitoare divergențe, sau oricum un cadru acceptat de soluționare a divergențelor. Și coaliția funcționează, asigurând stabilitatea politică și guvernamentală a Germaniei și implicit a Europei.
În România aproape toate au guvernele de alianță au eșuat. Paradoxal doar Convenția Democrată cu social democrații lui Roman și Cunescu, a funcționat, raportat la condițiile vremii, mult mai corect politic, decât toate cele care au urmat.
Ce vedem astăzi pe scena politică dâmbovițeană este un regres trist, dacă nu ar fi tragic. Blocul de dreapta PNL și USR PLUS, ne arată că și ultimele rămășițe de cultură politică și instituțională au dispărut. A rămas o păruială totală pe funcții cheie, care să asigure fiecăruia din „parteneri” mai multe pârghii de blocare a celuilalt la o eventuală dispută. Președinția Camerei este o funcție cheie mai ales în condițiile unei majorități super fragile, pentru a face jocuri greu de dovedit pe alianțe conjuncturale sau pe manevre de blocare pe proiecte legislative pe bază de alianțe ad hoc sau chiar subterane. Se uită cam repede că minoritățile votează tradițional cu guvernul, pe grupuri de interese adesea și funcție de subiect de cele mai multe ori. La moțiuni de cenzură sau la investirea unor guverne, au invocat o neutralitate care să le pună la adăpost de învinși cât și de în învingători.
Reîntorcându-ne la tristul tablou politic, observăm că ceea ce trebuia să fie programul negociat de guvernare este chiar ultima preocupare a beligeranților. Ce înțelegere scrisă de deblocare a unor eventuale poziții divergente, ce COCOPO sau COCOPA, ce plasă de siguranță, pentru eventuale derapaje. Totul este subsumat unui obiectiv, care acum pare îndepărtat, o plasare cât mai bună a fiecărui partid în bătălia finală pentru cucerirea electoratului de dreapta la viitoarele alegeri prezidențiale din 2024, care aproape sigur vor fi concomitente cu cele parlamentare. Numai așa se explică unanimitățile din forurile de conducere ale PNL și poziția intransigentă, până la absurd a USR PLUS.
Din păcate, timpul, taiming-ul este nemilos. Alegerile făcute în decembrie, în plină pandemie, obligă la un guvern instalat cât mai rapid, adică până la Anul Nou (apropos, era cel mai bun moment, ca prelungindu-le cu trei luni, motivat constituțional să scoatem pentru generațiile viitoare competiția pentru legislative într-o perioadă mai favorabile pentru campanii electorale) pentru a avea buget, guvern pentru administrarea și gestionarea unei ierni care poate fi și grea și cu pandemie.
Un alt subiect ar fi cum iese din acest moment președintele Johannis, care pare că pentru prima oară este dispus să accepte orice variantă a PNL (votată cu unanimitate nu) și care oricum la poziționat într-o inconfortabilă silenzio stampa.
Politica dâmbovițeană este încă foarte departe de a învăța ce este o guvernare în coaliție.Să auzim numai de bine.