Scriam în 23 decembrie ’89, un eseu în Tineretul Liber, intitulat „Ce nu mai vor tinerii români„. Cuvinte adevărate, pentru că atunci știam sigur ce nu mai voiam: dictatură, minciună, ideologie goală care îndobitocește, întuneric, frig, cozii, pilăraie, activiști cu cinci clase, lingăi, pui de nomenclaturiști care găsesc mereu scurtături ca să fie mai în față, cultură sugrumată de o autocenzură, făr de care nu ajungeai niciodată să publici o carte și multe altele. Am scris așa atunci pentru că îmi era foarte greu să spun ce vreau. De fapt știam sigur că voiam libertate. Mi-au spus colegii și prietenii că seara a fost citit la Europa Liberă.

După treizeci și unu de ani, dacă mă întreabă cineva despre Revoluția din decembrie ’89, singurul lucru cert pe care l-aș spune ar fi că nu s-a încheiat. S-au petrecut lucruri remarcabile, chiar uluitoare, am schimbat un regim totalitar și o economie socialistă cu un sistem democratic, pluripartidist, viabil și o economie de piață funcțională. Am parcurs o tranziție în care am închis multe capitole de reconciliere, politică, economică și socială. A fost un drum anevoios cu urcușuri și coborâșuri, extrem de costisitor, dar care, cred eu, a așezat România pe direcția corectă, ce ne poate asigura libertatea și demnitatea pentru multe generații de acum înainte.

Iar dacă m-aș întreba din nou, cum aș vrea să arate acest viitor, tot mai ușor mi-ar fi să spun ce nu aș vrea să mai găsesc în România mea de mâine.

De aceea cred că Revoluția din ’89, atât de profundă, totală și radicală, mai are multe de făcut, pentru libertatea individuală și cea generală.În rest, să auzim numai de bine.