Anul care a trecut nu a fost deloc fast. Pandemia i-a pus la grea încercare nu numai pe români ci întreaga omenire, intrând într-o nouă etapă a globalizării, în care dacă nu putem să o ducem cu toți bine (economic vorbind) suntem egali în suferință.

Pentru România, în plus, un an agricol dezastruos, o guvernare nătângă care ne-a îndatorat degeaba și niște alegeri care au creat mai multă instabilitate, trimițând România în cea mai nedreaptă austeritate (pentru că așa este o politică în care primii sacrificați sunt copii și pensionarii).

Ne rămâne speranța vaccinului anticovid, a reîntoarcerii la normalitate (în primul rând la clase a copiilor) și credința în Dumnezeu.

2021 să fie mai bun pentru fiecare dintre noi și pentru noi toți împreună, cu sănătate și bucurie!

LA MULȚI ANI!