Unirea de la 1859 a fost unul din acele momente faste ale mult încercatului neam românesc. Personal, cred cel mai important. Fără „unirea mică„, tot ce a urmat, nu ar fi existat.
Unirea de atunci a fost începutul intrării României în modernitate, demnitate și progres economic, civilazițional, cultural, care poate nu ar fi fost, sau ar fi fost altfel, dar sigur mai puțin fericit.
La 1859 factorul uman a fost decisiv. Fără generația pașoptiștilor, aceea a unei elite intelectuale de boieri patrioți, școliți în marile centre ale culturii occidentale, acest moment de referință al afirmării conștiinței naționale nu ar fi fost posibil. Acei patrioți luminați au fost fermentul care a făcut clasa politică de atunci să treacă peste interesele divergente de grup și să se încline toți cu respect, credință și sinceritate în fața INTERESULUI NAȚIONAL.
„Dreptate și frăție„, deviza acelor vremuri nu a fost atunci nici trădată, nici vândută. În momente de cumpână ca cele de astăzi prin care trece țara noastră, sau va trece, de astfel de oameni are nevoie România pentru a înfrunta marile provocări ale viitorului.
Dreptate ca să scăpăm de impostori și frăție, ca să slujim INTERESUL NAȚIONAL.